396 de lei pe zi vor lua pentru alegerile din iunie 2024, președinții (și locțiitorii și operatorii IT) secțiilor de votari și 240 lei/zi ceilalți membri din aceste birouri, adică reprezentanții partidelor, asta a stabilit deja prin OUG Guvernul Ciolacu.
Cum, de regulă, aceștia sunt plătiți pentru 3 zile (pentru că sunt și alte activități în care sunt implicați, nu doar în ziua votării, cum este preluarea buletinelor de vot, a ștampilelor, afișarea listelor electorale etc), rezultă că președinții (și locțiitorii și operatorii IT) vor pleca acasă cu 1.200 lei iar cei care reprezintă partidele cu aproape 720 lei.
Acestor sume li se adaugă și indemnizația de protocol (masă) de 35 lei pe zi, adică peste 100 lei pentru cele 3 zile.
Și aceste sume de bani reprezintă un motiv pentru care partidele vor să prindă locuri în secțiile de votare pentru că este un mecanism prin care se asigură o răsplată financiară unor activiști fideli.
Dar bătălia cea mai mare (chiar în interiorul partidelor) este pentru reprezentanții în birourile de circumscripție comunală și județeană.
Deși indemnizația pe zi este mai mică, doar 162 lei pentru membrii birourilor comunale, activitatea acestora era „pontată”, de obicei, pe întreaga lună premergătoare alegerilor. 30 de zile de plată înseamnă peste 4.800 lei, adică aproape 1000 de euro. plus încă 1000 de lei, protocolul pentru fiecare membru. Adică un total de 5.800 lei.
Și mai ofertantă este prevederea referitoare la birourile circumscripțiilor județene: 396 de lei. Pentru o lună reiese un total de aproape12.000 lei, adică circa 2400 euro. Dacă adunăm și indemnizația de protocol, de peste 1000 lei (35 lei x 30 zile), rezultă că acești fericiți delegați de partid încasează pentru luna respectivă peste 13.000 lei (2.600 euro).
O sumă frumușică care e un motiv serios pentru care începe o anume concurență internă în partide.
Mai jos, paragraful din OUG referitor la acest subiect, publicat deja de presa centrală:
La alegerile din data de 9 iunie 2024, pentru activitatea desfășurată în cadrul birourilor electorale și pentru suportul tehnic al acestora se acordă următoarele indemnizații:
a) 396 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din ţară, locțiitorii acestora și operatorii de calculator;
b) 240 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare din ţară, alții decât cei prevăzuți la lit. a);
c) 396 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale de circumscripție județeană, ai birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și pentru președintele biroului electoral de circumscripție a municipiului București, pentru locțiitorii acestora, precum și pentru ceilalţi membri ai acestor birouri electorale;