Aproape jumătate din ţară se află sub avertizare de vreme severă. Cod galben de vânt puternic şi viscol emis de meteorologi

aproape-jumatate-din-tara-se-afla-sub-avertizare-de-vreme-severa.-cod-galben-de-vant-puternic-si-viscol-emis-de-meteorologi
Distribuie stire

ANM a emis o avertizare de vreme severă valabilă de sâmbătă dimineaţă de la ora 5.00, până seara, la ora 22.00. În acest interval este în vigoare un cod galben de vânt puternic şi viscol, în 20 de judeţe.

În Bucureşti va ninge sâmbătă noapte

Avertizarea meteorologilor include aproape jumătate din ţară, fiind vizate preponderent Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului. În aceste regiuni vântul va sufla cu rafale de 55-65 km/oră, iar în Transilvania vor fi perioade de timp în care va ninge viscolit.

“În Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură, mai ales la peste 1.700 de metri altitudine, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 – 110 km/h, se va semnala viscol, iar vizibilitatea va fi redusă”, a transmis ANM.

Judeţele care se află în totalitate sub avertizarea meteorologilor sunt Argeş, Alba, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, , Olt, Sibiu, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Vâlcea. De asemenea, sub cod galben se află parţial judeţele Arad, Bihor, Buzău, Covasna, Mureş, Prahova, Dâmboviţa şi Timiş.

Cod galben de vânt puternic şi viscolFoto: ANM Cod galben de vânt puternic şi viscol
Foto: ANM

De asemenea, meteorologii mai precizează că intensificări ale vântului vor mai fi şi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, când viteza vântului va ajunge la 60-80 km/oră.

Pentru Bucureşti, meteorologii prognozează precipitaţii mixte pentru ziua de sâmbătă, cu vânt slab şi moderat şi temperaturi maxime ce vor urca spre 4-6 grade Celsius şi minime ce coboară până la minus 4 grade. În a doua parte a nopţii va ninge.

Duminică vremea se menține rece în Capitală, iar “cerul va fi temporar noros și trecător vor fi precipitații slabe mixte, iar vântul va sufla slab și moderat”, după cum au mai anunţat cei de la ANM.

În ciuda episodului de iarnă din weekend, de luni vremea se schimbă radical, iar meteorologii anunţă că vor fi temperaturi peste normalul perioadei, în timp ce precipitațiile se vor restrânge în zona de nord a ţării.

De asemenea, primele zile de februarie vor aduce temperaturi mai ridicate decât cele specifice perioadei în regiunile extracarptice și local în cele vestice, nord-vestice și centrale. În rest vor fi în general apropiate de cele normale, mai anunţă ANM.

 » Citeste mai departe

https://voceamoldovei.ro/programul-noua-casa-continua-in-2024-vezi-ghidul-pentru-aplicanti/

Distribuie stire

Stiri recomandate