Scandal uriaș în comuna Vânători din județul Iași, primăria a trucat licitația pentru concesionarea a 215 hectare de pășune. Pentru ca licitația să fie câștigată de acoliții primarului Constantin Lupu, terenurile să ajungă la susținători ai PSD, ceilalți participanți au fost păcăliți. În anunț, s-a precizat că licitația va avea loc la Căminul Cultural în timp ce întreaga procedură s-a derulat la primărie. Astfel, cele mai bune loturi de pășune au ajuns la pesediști
Licitația a avut loc joi 16 mai iar primarul a vrut să dea întreaga pășune acoliților săi din PSD și altor susținători. Astfel, crescătorii de animale au fost păcăliți. Potrivit anunțului publicat în presa din Pașcani, licitația cu strigare urma să aibă loc pe 16 mai ora 12.00 la Căminul Cultural. Ori, în ultima clipă locul de organizare a licitație a fost schimbat. Oamenii primarului au știut din start că locul s-a schimbat și sau dus la primărie acolo unde au fost chemați de Lupu. Au sperat că vor fi numai ei între ei, membri PSD și susținători ai primarului Lupu și își vor împărți pășunea. Norocul a făcut să afle și ceilalți fermieri și să ajungă la timp la primărie.
Conform procedurilor legale, crescătorii de animale urmau să-și aleagă un lot din cele 40 care alcătuiau întreaga suprafața de 215 ha scoasă la licitație și propuneau o sumă anuală pe care urmau să o platească ca și redevență, taxă de închiriere. Cel care oferea prețul cel mai bun își adjudeca lotul de pășune pe care îl dorea. Nu s-a întâmplat așa. La Primăria Vânători toate plicurile cu oferte au fost puse într-un plic mai mare iar ulterior au fost anunțați câștigătorii. Fermierii au aflat că cele mai bune loturi au fost adjudecate de susținători de-ai primarului la prețuri mai mult decât convenabile. ‘’Eu țineam pășunea de 7 ani. Acum după licitația asta pășunea mea a ajuns la unul din oamenii primarului. Lui i-a dat și mai multă pășune deși are animale mai puține. Nu este corect ce s-a întâmplat’’, ne-a spus D.C. unul dintre fermieri. Nu a fost nimic transparent. Fermierii nu au putut să vadă cum era și normal dacă cei care și-au adjudecat loturile au fost într-adevăr și cei care au avut oferta financiară cea mai bună.
De fapt, terenurile au fost împărțite în primărie după cum a vrut primarul Constantin Lupu și gașca lui. Unul dintre cei care au fost favorizați la această licitație se numește Florin Frija și este candidat din partea PSD pentru Consiliul Local Vânători. După această așa-zisă licitație Frija a primit 7 ha de pășune pentru 12 vaci în timp ce un fermier care deține 70 de vaci a obținut numai 20 hectare de pășune. Mai trebuie precizat că licitația nu a respectat procedurile legale. Potrivit Codului Administrativ, anunţul de licitaţie se trimite spre publicare cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de data-limită pentru depunerea ofertelor. Ori în acest caz anunțul a fost publicat pe data de 7 mai (vezi foto atașat) iar așa-zisa licitație a avut loc pe 16 mai adică după 9 zile.
Direcția Națională Anticorupție a deschis o anchetă cu privire la modul în care a fost organizată licitația pentru atribuirea suprafețelor de pășune comunală în comuna Vânători, județul Iași. Dosarul penal a fost înregistrat la data de 27 mai a.c. după ce jurnaliștii Dezvăluirea.ro au arătat că, Primăria Vânători condusă de Constantin Lupu a aranjat licitația astfel încât cele mai pune loturi de pășune, din suprafața totală de 215 hectare să ajungă la acoliți de-ai primarului, unii dintre ei candidați la Consiliul Local pe listele PSD. DNA a transmis recent că ancheta va fi realizată de organele judiciare din municipiul Pașcani.