Potrivit şefului administraţiei judeţene, la funcţionarea Spitalului Judeţean, se vor face economii anuale de un milion de euro
Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, vineri, în şedinţă de îndată, documentaţia tehnico-economică şi indicatorii tehnico-economici pentru implementarea, în parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, a proiectului „Renovarea energetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava” în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficienţă energetică în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, pentru care a fost semnat contractul de finanţare de 65.726.905,86 lei, TVA inclus.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă realizarea lucrărilor de renovare a clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, în vederea reducerii consumului de energie în exploatare şi creşterii performanţei energetice a clădirilor, respectiv reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii; reabilitarea termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; reabilitarea/ modernizarea instalaţiilor de iluminat în clădiri, montarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu – utilizarea surselor regenerabile de energie şi echiparea obiectivului de investiţii cu 2 staţii de încărcare pentru maşini electrice.
Proiectul va fi implementat în 18 luni, dintre care 10 luni reprezintă durata de execuţie a lucrărilor.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că este vorba despre anveloparea unei arii de 25.000 mp.
„Va fi o anvelopare specifică, cu vată bazaltică, faţada cu vată ventilată placată cu elemente din aluminiu compozit” a explicat preşedintele CJ Suceava.
El a adăugat că proiectul are mai multe componente, respectiv refacerea întregului sistem de încălzire şi furnizare de apă caldă, înlocuirea corpurilor de iluminat şi montarea a circa 2100 de corpuri de iluminat tip LED. Totodată, vor fi montate instalaţii de umbrire pentru sezonul cald pentru suprafeţele vitrate, cu umbrire automată în funcţie de intensitatea soarelui. Se va monta sistem de producere a energiei electrice şi termice cu utilizarea surselor regenerabile, respectiv 240 de panouri fotovoltaice.
Flutur a explicat că, lunar, SCJU Suceava plăteşte în prezent în medie circa 90.000 de euro pentru încălzire, iar pentru energia electrică, alţi 45.000 de euro.
„Cel puţin la jumătate se vor reduce cheltuielile şi vom avea o economie în jur de 77-78.000 de euro pe lună, ceea ce ar fi aproape un milion de euro pe an. Aceste investiţii în fotovoltaice, în izolare termică, geamuri cu folii speciale cu trei rânduri de sticlă înseamnă un randament foarte mare şi o reducere a cheltuielilor pe care le avem cu funcţionarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă” a mai declarat Gheorghe Flutur.