Veste bună pentru Iași: vom avea Sală Polivalentă de 10.000 de locuri!
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea Sălii Polivalente Iași. Astfel, poate fi organizată licitația pentru execuția lucrărilor.
Valoare estimată a lucrărilor este de 475.928.489,15 lei, inclusiv TVA, circa 96 de milioane de euro. Investiția va dura cel mult 24 de luni și va fi realizată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții.
Statul român avea o datorie morală față de Iași de a investi în construirea acestui obiectiv important pentru comunitatea noastră. Ca și în cazul celorlalte investiții majore de care Iașul a beneficiat în ultimii ani, este meritul administrației liberale locale, prin primarul Mihai Chirica și echipa sa, și a guvernării liberale, prin președintele Senatului Nicolae Ionel Ciucă și ministrul Dezvoltării Adrian Ioan Veştea, că proiectul Sălii Polivalente a fost prioritizat.
Parteneriatul pe care îl avem cu autoritățile centrale este pentru Iași, pentru comunitatea noastră, pentru dezvoltarea acestui județ frumos care a așteptat aceste investiții prea mult timp. Fiecare proiect care devine realitate este o reparație morală față de această comunitate și un angajament pe termen lung pe care ni-l asumăm pentru dezvoltarea județului Iași.
Îl felicit pe primarul Mihai Chirica pentru această reușită! Sala Polivalentă a fost unul dintre obiectivele asumate care, iată, devine un angajament îndeplinit!
Costel Alexe , Președinte CJ Iași