De ce au respins judecătorii cererea de înființare a unui nou partid în Neamț

Distribuie stire

Magistrații din cadrul Tribunalului București au motivat hotărârea prin care au respins solicitarea fostului prefect de Neamț, Vasile Panaite, de înființare a unei noi formațiuni politice în județul Neamț. Conform deciziei judecătorilor, două au fost cauzele pentru care noul partid Alianța pentru Neamț nu a fost posibilă.

Membrii fondatori, Vasile Panaite, Vlad Teodorescu și Gavrilă Ivașcu, în calitate de membri fondatori, au hotărât asocierea într-un partid politic ce ar fi trebuit să funcționeze la nivel local, în Neamț, denumirea integrală fiind ALIANȚĂ PENTRU NEAMȚ, prescurtat APN, un partid de centru dreapta ce își propunea să promoveze valorile, interesele și tradițiile cetățenilor și să dezvolte județul Neamț.

Procurorul de ședință a arătat că nu sunt întrunite toate condițiile legale pentru ca Alianță pentru Neamț să fie înregistrat în Registrul Partidelor Politice. Asta deoarece cererea ar fi trebuit semnată de conducătorul executiv și cel puțin doi membri fondatori. În plus, semnul permanent al partidului nu poate reproduce simboluri ale cultelor religioase, iar în sigla noii formațiuni se regăsește simbolul crucii. În aceste condiții a solicitat respingerea cererii.

Magistrații au deliberat și au considerat întemeiate susținerile procurorului de caz. Judecătorii au constatat că cererea de înregistrare „nu este semnată de conducătorul organului executiv al partidului politic solicitat a fi înregistrat”, precum și faptul că „din examinarea semnului permanent depus la dosar reiese că acesta reproduce crucea, care este un simbol al cultului religios denumit BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ, aspect interzis de dispozițiile art. 5, alin. 3 din Legea nr. 14/2003”, conform Tribunalului București. În aceste condiții cererea a fost respinsă, dar decizia nu este definitivă .

 » Citeste mai departe

https://voceamoldovei.ro/florentina-luca-moise-isi-anunta-plecarea-din-inspectoratul-scolar-neamt/

Distribuie stire

Stiri recomandate