Este vorba despre construirea noii săli de spectacole a Operei Naționale Române Iași şi de restaurarea și punerea în valoare a Muzeului Sitului Arheologic Cucuteni – Complexul Național Muzeal „Moldova” din Iași.
Cele două obiective, alături de alte 12 la nivel național, vor primi finanțare printr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în cadrul proiectului„Temelii culturale”.
Acesta vizează salvarea unor monumente istorice şi construirea de clădiri cu destinație culturală. Guvernul a aprobat Memorandumul de împrumut în şedința din 7 martie 2024.
„Mă bucură foarte mult, și îi mulțumesc ministrului Raluca Turcan pentru eforturile făcute, faptul că a fost suplimentată suma pentru construirea sediului Operei Iași de la 15 milioane de euro, cât era prevăzut inițial, la 80 de milioane de euro. Printr-o colaborare foarte bună pe care am avut noi, Consiliul Județean Iași cu Primăria Municipiului Iași și primarul Mihai Chirica și cu Ministerul Culturii, am reușit să identificăm și să alocăm cel mai potrivit teren pentru construirea clădirii, iar cu finanțarea asigurată au fost create toate premisele pentru ca acest proiect să devină realitate.
În aceeași măsură, mă bucură și includerea proiectului de restaurare și punere în valoare a Muzeului Sitului Arheologic Cucuteni – Complexul Național Muzeal „Moldova” din Iași, un simbol cultural al județului, care este mărturie a unei părți importante a istoriei noastre locale. Îl felicit pe managerul Andrei Apreotesei pentru această reușită și îl asigur de tot sprijinul nostru instituțional pentru a duce la bun sfârșit acest proiect„, a declarat preşedintele CJ, Costel Alexe.