Fostul sediu al BCR va fi transformat de Primăria Galați în clădire de birouri pentru Impozite și Taxe. Lucrările costă 14,7 milioane de lei

Distribuie stire

Primăria municipiului Galați a anunțat că a fost semnat un nou contract cu finanțare europeană pentru modernizarea clădirii din strada Brăilei nr. 35 care va deveni sediul Direcției de Taxe și Impozite. Este vorba despre clădirea fostului sediu al BCR, cu o suprafață de 2.700 de metri pătrați, care va beneficia de o serie de lucrări cu fonduri europene.

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Suntem în top la capitolul fonduri europene atrase și continuăm pe această linie. Iar un oraș modern care se respectă are clădiri publice moderne, fie că vorbim de grădinițe, școli și spitale și chiar de sedii ale administrației locale, astfel încât să putem oferi condiții bune pentru oamenii care ni se adresează”.

Valoarea totală a proiectului este de 14,7 milioane de lei (circa 3 milioane de euro), din care 11,5 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.

Principalele lucrări presupun: reabilitarea termică, amenajarea clădirii (refacerea tencuielilor, fațadei, desfacerea straturilor de la acoperișul terasei în vederea realizării termoizolației), înlocuirea tâmplăriei, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice, realizarea de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, montarea a două lifturi, cu capacitate minimă de 10 persoane, adaptate și pentru persoanele cu dizabilități, precum și lucrări de amenajare exterioară.

În urma acestor lucrări, emisiile de CO2 și consumul anual de energie primară vor scădea cu circa 60%.
Durata de implementare a proiectului este de 13 luni.

Proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului din strada Brăilei nr. 35” este finanțat în cadrul Programului Regional Sud – Est 2021 -2027.

 » Citeste mai departe

Distribuie stire

Stiri recomandate