Capital – „Hai, România! – Povestea Generației de Aur” este primul film de lung metraj despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Ce te-a atras la acest proiect?
Claudiu Mitcu – Nu m-am mai uitat la fotbal de când n-a mai existat Generația de Aur. Cel mult, așa, cu totul episodic. Dar țineam minte cum era când exista Generația de Aur și am zis că ar fi frumos să reconstruim acea atmosferă. Mă bucur că producătorii filmului, Călin Crețu și Simion Apreutese, s-au gândit la mine să regizez acest film, că au avut încredere în mine și în echipa pe care le-am propus-o.
C: – Cât timp a durat realizarea filmului și care au fost cele mai dificile etape, din punctul tău de vedere?
C.M. – Cam un an de zile, au fost momente dificile, dar cum se spune în fotbal măcar noi am dat totul. Avea Bănel Nicoliță, care nu a fost din Generația de Aur, dar a fost fotbalist, o vorbă. O știu de la Andrei Crăciun: „Am dat totul, sunt puțin obosit”. După filmul ăsta o să rămân cu câteva expresii în vocabularul curent, cea mai frumoasă fiind încurajarea domnului Emeric Enei: „Mai mult decât să ne bată, n-au ce să ne facă!”.
C: – Ce le va oferi, din punct de vedere al conținutului, nou sau diferit, iubitorilor fotbalului care au trăit „pe viu” acele momente, ale performanțelor din perioada anilor `80 – 2000?
C.M: – Sunt câteva imagini în film care n-au cum să te lase indiferent dacă ai trăit acea epocă. Simți ceva. Ți se face pielea de găină, ți se strânge inima. E frumos. Sunt și câteva mici/mari surprize. Cred că asta le oferă tuturor: ceva frumos. Bineînțeles că are legătură cu nostalgia. Când începe piesa Giannei Nannini – UN’ESTATE ITALIANA- n-a fost om care să nu se sensibilizeze.
Drumul spre 94. Eroii stadioanelor
C: – Pe cine vor vedea spectatorii și care sunt cele mai spectaculoase povești pe care le vor afla?
C.M: – Spectatorii filmului de cinema îi vor vedea pe mulți dintre cei care au făcut performanța din 1994. Dar și pe unii dintre cei care au făcut posibil drumul din 1994. Spectatorii mini-seriei îi vor vedea pe aproape toți marii oameni din fotbalul românesc dintre anii 1980-2000.
C: – Pe tine cu ce te-au surprins aceste întâlniri?
C.M: – Eu nu aveam experiența întâlnirii cu fotbaliști. Doar cu Hagi m-am mai întâlnit. M-au surprins în general plăcut. Unii mi-au devenit chiar foarte-foarte simpatici. De pildă, Răducioiu, Balint, Gică Craioveanu… să nu supăr nici o galerie,
