Heliportul de pe Spitalul Județean Suceava va fi operațional de luni și va putea fi folosit pentru pacienți

heliportul-de-pe-spitalul-judetean-suceava-va-fi-operational-de-luni-si-va-putea-fi-folosit-pentru-pacienti
Distribuie stire

Heliportul amenajat pe Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava a fost certificat, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al unității spitalicești, dr. Dan Teodorovici.

„S-a primit certificarea heliportului. De luni va fi operațional”, a declarat dr. Teodorovici.

În vederea certificării, inspectorii Autorității Aeronautice Civile Române au efectuat un audit și au verificat documentația, echipamentele și facilitățile heliportului, cât și nivelul de instruire al personalului ce va deservi heliportul SMURD SV 1, de pe SCJU Suceava.

Investiția în construcția heliportului a fost realizată cu fondurile Consiliului Județean Suceava fiind amenajată o suprafață pentru aterizarea elicopterelor, au fost realizate spații de deservire, a fost prelungită casa lifturilor, iar un lift comunică direct între UPU și heliport.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, declara recent că din cei 250-300 de pacienți care ajung zilnic în UPU Suceava, 15-20 de cazuri sunt grave, iar dacă pacienții în stare gravă vor putea ajunge mai repede la spital șansele lor sunt mai mari.

„Noi vedem după ce vom da drumul la heliportul de la Câmpulung Moldovenesc și va veni elicopterul că zilnic, din păcate, vor fi zboruri la Spitalul din Suceava”, a precizat Flutur.

El a mai anunțat că managerul SCJU Suceava pregătește dublarea secției ATI, înființarea unei săli politraumă deasupra UPU Suceava.

Flutur a adăugat că în funcție de complexitate, cazurile mai complicate de la SJU Suceava ar putea să fie transferate la spitale și mai bine dotate din țară.

 » Citeste mai departe

https://voceamoldovei.ro/crestere-cu-o-treime-a-incasarilor-din-taxele-si-impozitele-locale/

Distribuie stire

Stiri recomandate