Toate salariile din Primăria Negrești au crescut cu 5%.
Salariile angajaților Primăriei Negrești au fost majorate. Consiliul Local a aprobat, zilele trecute, ca salariul minim pe economie să ajungă la 3.300 lei, așa cum cere legea. De asemenea, aceștia au hotărât ca toate salariile să crească cu 5%. “Această majorare este foarte mică, având în vedere că noi nu am mai majorat salariile în ultimii doi ani, iar rata inflației a fost de 13,8% în 2022 și 10,4% în 2023. Doar inflația în ultimii doi ani a fost undeva la 25%, noi operăm doar această majorare de %, dar, conform prevederilor legale, atât putem face momentan”, a explicat primarul orașului Negrești în ultima ședință de Consiliu Local. Salariul unui consilier profesional superior (gradația 0) a crescut cu 247,5 lei, adică de la 4.950 lei brut la 5.198 lei brut. Salariul unui șofer, muncitor sau paznic pornește de la 3465 lei brut, adică salariului minim pe economie – 3300 lei i s-a adăugat o creștere de 5%, mai exact de 165 lei.
Până la 1 ianuarie 2024, cele mai mici salarii din Primăria Negrești nu depășeau 3.000 lei brut. Un referent, treapta I A, câștiga 2.912 lei, la fel cât un magaziner sau casier cu studii medii. Administratorul, șoferul și muncitorii calificați aveau fiecare același salariu – 2.850 lei. Portarii, paznicii și îngrijitori primeau 2.773 lei, iar muncitorii necalificați – 2762 lei. Acestea erau salariile la gradația 0, cărora li se adăuga un spor în funcție de vechimea fiecăruia în muncă. La polul opus se află oamenii care conduc orașul: primarul, cu o indemnizație de 13.800 lei și viceprimarul, cu o indemnizație de 11.500 lei. Secretarul orașului primește, după majorarea din luna ianuarie, 10.592 lei (gradația 0), iar directorul executiv al primăriei – 9.511 lei (gradația 0).
Primarul orașului Negrești: “Trebuie să ținem cont de veniturile pe care le avem, de legile în vigoare și de sumele pe care le avem în buget”
Salariile angajațiilor au fost majorate ca urmare a noilor reglementări legale. “Prin OUG nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru consolidarea fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, s-a aprobat ca, începând cu anul 2024, să fie mărite salariile de bază în sistemul public cu 5% pentru anumite categorii de funcționari publici. Prin această aprobare, s-a creat și un cadru de analiză pentru noi, analiză pe care am făcut-o la începutul acestei luni (n.r. – ianuarie) și, prin acest proiect de hotărâre, vă propunem să facem două modificări de bază. Prima modificare este ca toate salariile la gradația 0…