Comunicat de presă:
Aseară, aproape de miezul nopții, polițiștilor Secției 1 Poliție Rurală Golești le-a fost solicitat ajutorul prin SNUAU 112. Apelul anunța faptul că, o mamă ar fi fost agresată de către soț, în timp ce se aflau într-una dintre comunele arondate secției.
Primele verificări efectuate de echipajul de poliție stabileau faptul că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi lovit soția și i-ar fi amenințat pe cei doi copii.
În timpul nopții, acesta ar fi plecat cu un taxi împreună cu fiica majoră și cu cea de doar 5 luni, la domiciliul său dintr-o comună aflată la peste 40 km distanță de locul unde a a avut loc scandalul.
Primul echipaj de poliție a emis ordin de protecție, în lipsă, față de bărbat, stabilind și interdicția de a se apropia inclusiv față de minora de 5 luni.
Imediat, la domiciliul bărbatului s-au deplasat polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu, care i-au adus la cunoștință măsurile stabilite prin ordinul de protecție, însă acesta a refuzat să încredințeze minora reprezentanților D.G.A.S.P.C.
În jurul orei 07.00, bărbatul a plecat cu un tractor împreună cu cele două fiice în direcția Haret, pe câmp, fiind urmărit de către echipajele de poliție și refuzând să oprească.
La fața locului a ajuns și o echipă S.A.S. alături de un negociator din cadrul IPJ Vrancea.
Pe parcursul urmăririi tractorului pe câmp, momentele, care deși păreau interminabile pentru toți polițiștii implicați, s-au finalizat, din fericire, cu bine! Au reușit să comunice, cu mult tact dar și să ajungă cât mai aproape de cele două minore, urcând în tractor. Așa încât multe cuvinte nu își aveau rostul. Cei implicați au rostit la final, cu cerul senin, doar : MISIUNE ÎNDEPLINITĂ!
Un echipaj de ambulanță a verificat starea de sănătate a bebelușului și a tinerei de 18 ani.
Tatăl se află acum în custodia polițiștilor, copiii, alături de mamă.
Biroul de presă al IPJ Vrancea
https://voceamoldovei.ro/a-murit-presedintele-consiliului-judetean-vrancea-catalin-toma/