Partid mare și complicat, PSD are în Neamț parte de o viață agitată la începutul acestui an electoral. Cu un președinte, Daniel Harpa, care are încă probleme de autoritate față de activul de partid și cu o moștenire grea lăsată de Ionel Arsene, fie și numai la nivel de persoane, PSD începe să se adune și să se pregătească de război. Cum face asta, avem un prim semnal după ședința Biroului Politic Județean de luni, 22 ianuarie, când au fost anunțate o serie de veniri din partea unor aleși locali din alte partide, dar care, nota bene, toate colaborează cu PSD în zona deciziilor la nivel de județ și în majoritatea consiliilor municipale și comunale. La nivel de orașe lucrurile stau un pic altfel.
Micu crește mare în PSD și vrea Primăria Roman
O primă lovitură pe care PSD crede că o aplică rivalilor din PNL vine din Roman unde partidul lui Harpa a câștigat licitația pentru candidatura lui Lucian Micu la primăria orașului. Fost viceprimar, apoi primar într-un mandat scurt de 3 ani, după demisia lui Laurențiu Leoreanu, plecat în Parlament, după ce a câștigat alegerile de primar, Micu ar fi în grațiiile alegătorilor. Relațiile Micu-Leoreanu s-au răcit, unii spun că motivul ar fi fost neacceptarea statutului doar de executant pe care primul l-ar fi primit. PSD zice că Micu este favorit și a prezentat două slide-uri dintr-un sondaj CURS care zice că Micu e în față și PSD este cu câteva procente în fața PNL!
Dacă prima afirmație poate fi întărită și de rezultatele pe care le-a obținut Lucian Micu în sondajul PNL (care spera să-l aibă candidat), cealaltă ar reprezenta o surpriză într-un municipiu controlat ani buni de PNL și care nu a avut probleme deosebite în funcționarea sa administrativă. După ce a fost clar că Lucian Micu va merge cu social-democrații, PNL, prin vocea lui George Lazăr, președinte, a ripostat cu anunțarea în postura de candidat a lui Laurențiu Leoreanu, ceea ce ar trebui să contrabalanseze avantajul lui Lucian Micu. Pare o măsură cumva disperată, dar care ar putea avea un efect pozitiv pentru PNL, dacă Laurențiu Leoreanu va accepta să nu mai candideze pentru Parlament. Ce se va întâmpla la Roman? Va fi o luptă la baionetă, grea, contondentă, dacă se vor duela Lucian Micu cu Laurențiu Leoreanu și va câștiga cel care va avea un activ de partid mai bine pregătit și devotat. De aceea PSD l-a numit pe Lucian Micu președinte, deocamdată interimar, la organizația PSD Roman, în ideea ce a crea o echipă care să reziste liberalilor, dar și grupării nemulțumiților din propriul partid, grupați cumva în jurul Oanei Bulai.