O familie trece prin momente cumplite… APEL la solidaritate pentru repatriere, când Vasile va părăsi această lume

o-familie-trece-prin-momente-cumplite…-apel-la-solidaritate-pentru-repatriere,-cand-vasile-va-parasi-aceasta-lume
Distribuie stire

O mamă și fiica sa numără îndurerate zilele, orele, clipele până când soțul, tatăl, din păcate, nu va mai fi… După o lungă și grea suferință, familia lui Vasile se pregătește pentru cel mai trist eveniment.

La doar 44 de ani, Vasile se află internat în Italia, într-o clinică privată, într-un stadiu terminal al unei afecțiuni pe care nu a putut-o învinge. Întrucât costurile tratamentelor au consumat toate resursele familiei în ultimii ani, s-a cerut sprijinul Asociației Născută Înger din Piatra-Neamț pentru a facilita strângerea de fonduri și repatrierea lui Vasile în România, județul Neamț, când acesta nu va mai fi printre noi.

Din păcate, prognosticul nu este unul favorabil, iar suma necesară trebuie strânsă cât mai curând, procedurile de ridicare a trupului neînsuflețit din clinica privată fiind costisitoare și complicate.

Costurile se ridică la suma de 2500 de euro, iar repatrierea va fi realizată cu ajutorul unei firme de pompe funebre cu care Asociația Născută Înger a mai colaborat și în alte cazuri similare.

Asociația Născută Înger, ca de regulă, se implică în fiecare eveniment și atunci când este nevoie de noi suntem acolo, alături de cei aflați în dificultate. Ne dorim și de data aceasta să putem fi de folos acestei mame, acestei fiice. Singura lor dorință e să își vadă soțul, tatăl acasă.

Prețuiți viața! Sănătatea este cea mai importantă din lume. Fără sănătate, nu avem nimic. Îmi pare rău că încă o dată ne mobilizăm pentru un astfel de eveniment nefericit, dar sunt sigură că vom reuși și de data aceasta să aducem această mângâiere familiei. Ne dorim din suflet să vă uniți cu toții.

Pe fiecare om care poate fi de ajutor acestei familii îl rugăm să fie alături. În special, mă adresez comunei Dobreni și Bodești, unde știu că sunt niște oameni minunați care își vor aduce cu siguranță consăteanul acasă.”, a declarat Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț.

Mai jos puteți citi un mesaj emoționant scris de Gabriela, un membru al familiei lui Vasile:

Aluculesei Vasile-Sorin, 44 ani, din Piatra-Neamț, județul Neamț, bărbat demn și muncitor, soț iubitor și devotat, tată dedicat trup și suflet fiicei lui de aproape 16 ani. Când crezi că drumul vieții îți este lin și drept, apare necruțătoarea boală care te doboară. Încercând să ofere o viață mai bună familiei, a ales să muncească departe de casă și departe de casă l-a aflat și boala, neputința, durerea, soția fiindu-i alături în fiecare moment, adunând nopți de veghe, lacrimi și durere. Cu o dorință de a lupta pentru viață supremă. Mereu cu speranță și putere multă.

 » Citeste mai departe

https://voceamoldovei.ro/george-lazar-pnl-neamt-reconstruieste-ce-darama-psd-podul-de-la-lutca-va-fi-refacut-datorita-pnl-neamt/

Distribuie stire

Stiri recomandate