Un cadru didactic din municipiul Vaslui are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare. Este vorba despre profesoara Niculița Strat, care predă Limba română la Școala Gimnazială “Constantin Motaș“. Aceasta a fost diagnosticată recent cu o formă rară și agresivă de cancer uterin și trebuie să urmeze o intervenție medicală scumpă.
Colegii profesoarei au lansat un apel către toți cei care pot să o sprijine financiar: “necesită tratament și operație care se ridică la costul de aprox. 40.000 de euro. Apelăm la bunăvoința voastră pentru sprijinul financiar. Orice sumă contează și ajută. Cei care doriți să contribuiți la această cauză umanitară, puteți dona în conturile: RO06BTRL03801201D05538XX – cont în lei, Banca Transilvania, titular cont Strat Niculița; RO78BTRL03804201D05538XX – cont în euro, Banca Transilvania, titular cont Strat Niculița. Vă rugăm din tot sufletul să depuneți, orice bănuț adunat o va ajuta pe Niculița! Nu vă ia decât câteva minute să faceți un transfer de pe telefon și un mare bine unei doamne profesor ce are doar 47 ani și o viață înainte pentru a îndruma și alte generații de copii”, au transmis colegii profesoarei.
Cancerul de col uterin, numit si cancer cervical, este al patrulea cel mai frecvent tip de cancer depistat în randul femeilor din intreaga lume și reprezinta aproximativ 8% din totalul cazurilor și deceselor totale cauzate de cancer. Potrivit medicilor, cancerul de col uterin este cauzat de mutațiile din ADN celular, care duc la creșterea anormală a celulelor din mucoasa colului uterin. Acest cancer poate afecta țesuturile mai adânci ale colului uterin și se poate răspândi în alte părți ale corpului (metastază), adesea plămâni, ficat, vezică, vagin și rect. Simptomele nu se observă de la bun început, astfel că acest tip de cancer trebuie descoperit în stadii incipiente, înainte ca celulele precanceroase să se dezvolte.