Prefectul de Suceava anunță că au început lucrările de remediere a podului provizoriu de la Milișăuți care s-a surpat

prefectul-de-suceava-anunta-ca-au-inceput-lucrarile-de-remediere-a-podului-provizoriu-de-la-milisauti-care-s-a-surpat
Distribuie stire

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat că de la ora 11:00 au început lucrările de remediere a podului provizoriu de la Milișăuți care s-a surpat în noaptea de marți spre miercuri.

Prefectul județului Suceava a spus că miercuri în jurul orei 3:00, din cauza creșterii semnificative a debitului pe râul Suceava s-au constatat degradări la podul provizoriu din localitatea Milișăuți, iar circulația a fost restricționată total din motive de siguranță.

Ca urmare a scăderii valorilor de debit ale cursului de apă și a discuțiilor purtate cu constructorul acesta va interveni în vederea remedierii avariilor începând cu orele 11.00.

„În tot acest interval de timp, pe lângă amplasarea indicatoarelor de dirijare și interzicere, în zonă au fost deplasate echipaje suplimentare ale poliției rutiere în vederea supravegherii și redirecționării traficului”, a declarat Moldovan.

El a reamintit că pot fi utilizate rutele alternative prin DN 17A, intersecție Bălcăuți, DN 2 spre și dinspe Suceava. De asemenea, se poate utiliza traseul DN 2K, Solca – Milișăuți, care se desprinde din 2E, Spătărești – Vicovu de Sus/Suceava.

„Voi rămâne în contact permanent atât cu reprezentanții DRDP Iași, cât și cu cei ai constructorului și ai autorităților locale, pentru a mă asigura că lucrările de reparații se vor realiza în cel mai scurt timp posibil și disconfortul creat cetățenilor riverani va fi cât mai redus”, a precizat Moldovan.

 » Citeste mai departe

https://voceamoldovei.ro/flutur-da-vestea-pe-care-sucevenii-o-asteapta-ca-aerul-intrarea-in-linie-dreapta-pentru-procedurile-de-licitatie-pentru-proiectarea-si-executia-autostrazii-a7-pascani-suceava/

Distribuie stire

Stiri recomandate