Un nou dosar penal zguduie administrația locală băcăuană. Acesta vizează modul în care Primăria Bacău a dat către societatea Branpis, cea care a realizat Rezerva de Apă a municipiului, peste 5.000 de litri de hipoclorit de sodiu.
Dosarul a fost deschis de către SICE (Serviciul de Investigare a Criminalității Economice) din cadrul IPJ Bacău. Anchetatorii au solicitat recent mai multe documente din Primăria Bacău și de la Bazinul de Înot.
Mai multe surse susțin că, în 2023, societatea BRANPIS a solicitat administrației locale hipoclorit de sodiu pentru tratarea apei din Rezerva Bacăului. Primăria ar fi dat firmei peste 5.000 de litri din substanță, cantitate pe care a luat-o din stocul de la Bazinul de Înot.
Aceasta este a patra anchetă deschisă de organele de cercetare, legată de Rezerva de Apă. Tot SICE a investigat nerespectarea proiectului și implementarea defectuoasă a acestuia, după care Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a cercetat posibile infracțiuni de fals în înscrisuri și abuz în funcție în expertiza folosită de conducerea Primăriei pentru forțarea recepției instalației. Ambele dosare au fost clasate, ultimul, deoarece Primăria a transmis un document prin care afirmă că lucrările sunt conforme.
De asemenea, procurorii mai au pe rol un dosar penal, în care este anchetată o expertiză invocată de primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu, pentru a demonstra că instalația nu are probleme (detalii AICI).