Contractul pentru execuția lucrărilor la Athletic Park a fost semnat, astăzi, de către Valetin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău. Investiția se ridică la 14,5 milioane euro şi are un termen de realizare scurt, de doar 8 luni.
Potrivit președintelui Ivancea, Athletic Parc este „un proiect ambițios, inovator și unic, care va aşeza municipiul Bacău pe harta oraşelor cu infrastructură sportivă de top. Am încredere că în toamna acestui an vom pune la dispoziția băcăuanilor iubitori de mişcare în aer liber un obiectiv sportiv la cele mai înalte standarde.”
Faptul că lucrările vor fi executate de un antreprenor băcăuan serios, cu un portofoliu bogat în investiții finalizate cu succes, este garanția seriozității cu care am tratat de la bun început acest proiect. Nu vreau să uit de contribuția majoră avută de dl. Flemming Overgaard, care va face parte din echipa de execuție, arhitect danez care ne-a inspirat în demersul nostru prin proiectul său realizat la Ødense (Athletic Exploratorium, medaliat cu aur la nivel mondial).
Ştiu că băcăuanii iubitori de sport au aşteptat îndelung acest pas, dar lor le spun acum că aşteptarea a luat sfârşit, iar odată cu semnarea contractului de execuție a lucrărilor realizarea Athletic Park a intrat în linie dreaptă! Acest obiectiv sportiv era o necesitate, nu este un capriciu, şi este expresia consultărilor publice pe care le-am organizat tocmai pentru a face auzită vocea băcăuanilor pe care am şi ascultat-o prin materializarea acestei investiții.
– Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău
https://voceamoldovei.ro/strada-industriilor-din-onesti-un-proiect-major-finalizat-cu-succes/