Și-au determinat cumătrul să cerșească în Rusia timp de 5 ani: inculpații, soț și soție, condamnați la 7 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane

si-au-determinat-cumatrul-sa-cerseasca-in-rusia-timp-de-5-ani:-inculpatii,-sot-si-sotie,-condamnati-la-7-ani-de-inchisoare-pentru-trafic-de-fiinte-umane
Distribuie stire

Un bărbat de 38 de ani și o femeie de 36 de ani, soț și soție, au fost găsiți vinovați de trafic de ființe umane, după ce, timp de 5 ani, au determinat un bărbat să practice cerșetoria pe străzile Moscovei. Decizia a fost luată de Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, drept urmare a admiterii apelului procurorului față de hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, emise pe 22 mai 2023, prin care s-a dispus încetarea procesului penal.

Potrivit comunicatului publicat pe site-ul Procuraturii Generale (PG), în primăvara anului 2007 cei doi soți i-au propus victimei să plece în orașul Moscova, Federația Rusă, să practice cerșetoria. Aflându-se într-o stare materială grea, nefiind angajat în câmpul muncii și fiind convins că în Federația Rusă va câștiga bine, acesta a dat acordul.

Astfel, inculpații au organizat transportarea sistematică a persoanei timp de cinci ani: din primăvara anului 2007 până în anul 2012.

„Ajungând la destinație, victima fost adăpostită în apartament și, confiscându-i-se actele de identitate, a fost exploatat prin cerșetorie pe străzile or. Moscova, Federația Rusă”, se arată în decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Mai mult, victima era cumătrul inculpaților, după cum se menționează în hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Totuși, instanța a decis încetarea procesului penal, întrucât acțiunile de urmărire penală au fost nule.

Ulterior, nefiind de acord cu sentinţa, procurorul de caz a declarat apel, prin care a solicitat casarea sentinței și rejudecarea cauzei, cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care inculpata să fie recunoscută vinovată cu stabilirea pedepsei sub formă de 7 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții şi de a desfășura activități legate de gestionarea resurselor umane și alte activități conexe pe un termen de 3 ani, iar inculpatul să fie condamnat la 7 ani 6 luni de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a desfășura activității legate de gestionarea resurselor umane şi alte activității conexe pe un termen de 4 ani.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 6 martie 2024, apelul procurorului a fost admis, cu recunoașterea vinovăției inculpaților și aplicarea pedepselor solicitate.

Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție.

 » Citeste mai departe

https://voceamoldovei.ro/200-de-posturi-finantate-de-guvernul-romaniei-pentru-preotii-din-r-moldova-care-trec-la-mitropolia-basarabiei-salariul-net-250-de-euro/

Distribuie stire

Stiri recomandate