Doi părinți disperați au pornit cu sufletul la gură și două genți cu haine într-o cursă contra cronometru pentru supraviețuire, peste hotare. Eleonora și Eugen au aflat că bebelușul lor de numai 11 luni are leucemie. Au primit rezultatul biopsiei prin poștă – poșta electronică, doar suntem într-o eră modernă când comunicarea face to face pare desuetă.
”Alexandru s-a născut cu o mică vânătaie pe frunte, un hemangiom, care ar fi trebuit să dispară până la prima lui aniversare, cel puțin așa ne-a spus medicului pediatru. Când a împlinit însă 7 luni, pata vineție a început să se extindă, iar copilul a ajuns de urgență la spital și a fost operat. Ulterior intervenției chirurgicale cumnata mea a aflat că cel mic are leucemie… dintr-un mail. L-am citit împreună fără să putem înțelege ce ni se întâmplă.”, ne-a povestit Gabriela, mătușa și nașa de botez a lui Alexandru.
Au urmat clipe de groază pentru întreaga familie. Bebelușul a fost internat de urgență, i-au fost făcute analize peste analize și a început tratamentul cu citostatice.
”E foarte greu pentru un copil atât de mic. Trebuie să îl ții la recoltări de analize, tu ca părinte trebuie să înduri clipe de neimaginat. E extrem de dificil să îți vezi copilul abia născut că trece printr-un chin atât de mare.
Avea branule și hematoame pe mânuțe, piciorușe… Cumnata mea a îndurat cel mai mult, asistând 24/24 de ore la toată suferința lui. Ți se rupe sufletul ca om, dar ca mamă!”, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi Gabriela.
Pentru că în țară medicii nu-i dădeau decât 20% șanse de supraviețuire micuțului Alexandru, părinții au decis să plece în Italia.
Fără permis de muncă, fără bani, fără cunoștințe, doar cu câteva haine și salariul lui Eugen – de mecanic auto – pe două luni, familia Popescu a pornit într-o luptă contra cronometru pentru viața fiului lor.
”Nimeni nu te poate asigura că te vindeci de această boală, dar la fel nimeni nu trebuie să îți spună că nu ai șanse. Dovadă stă evoluția lui Alexandru din ultimele luni. Internat într-un spital pentru copii din Roma, finuțul meu a fost supus imediat unui tratament personalizat cu citostatice. Greață, vărsături, erupții pe tot corpul, afte în guriță, febră… Nu știu cum un copil atât de mic poate să suporte toate acestea, iar mama lui să fie tare lângă el, să se roage neîncetat ca ziua ce urmează să fie puțin mai bine”
Însă puțin câte puțin starea lui Alexandu s-a îmbunătățit. Ultimele puncții au ieșit curate, iar părinții au acum puterea să se gândească la luminița de la capătul tunelului.
