Polițiștii din cadrul Poliției orașului Dărmănești au fost sesizați, pe 12 mai, că pe DJ 123, în apropierea barajului Poiana Uzului, a avut loc un accident.
Din cercetări a reieșit că, în cursul zilei de 12 mai, un bărbat de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre orașul Dărmănești, spre barajul Poiana Uzului, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani. În urma evenimentului rutier, a rezultat avarierea autoturismelor implicate.
Bărbatul de 32 de ani a plecat de la locul accidentului, fiind identificat de polițiști în trafic. Acesta nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuându-și drumul spre orașul Dărmănești. La un moment dat, cel în cauză a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului.
Bărbatul emana halenă alcoolică, dar a refuzat testarea cu aparatul etilometru, ulterior fiind condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cazul barbatului de 56 de ani, rezultatul testării cu aparatul etilometru a fost negativ.
Totodată, din cercetări a reieșit că, bărbatul de 32 de ani ar fi sustras autoturismul dintr-o curte din localitate. După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe cel în cauză pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul IPJ Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.