Un bărbat a murit, vineri, la Dolhasca în urma unui accident de muncă pe șantierul unui drum județean.
Potrivit datelor din ancheta poliției pe raza orașului Dolhasca, în satul Budeni, în apropiere de intersecția numită generic la Ganu, se efectuează lucrări de reabilitare a drumului, iar vineri, în jurul orelor 11.00 – 11.20, un bărbat de 63 de ani din comuna botoșăneană Trușești angajat ca muncitor necalificat la firma de construcții care desfășura activități specifice pe șantierul acestei unități economice, respectiv de dirijare a traficului rutier, s-a dezechilibrat și a căzut cu capul de o porțiune betonată de pe marginea drumului județean 208 în zona intersecției numită generic la Ganu.
Un echipaj SMURD Dolhasca a intervenit la fața locului, a încercat resuscitarea, dar a fost constatat decesul bărbatului de către un echipaj SAJ Suceava, substația Fălticeni.
Polițiștii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă faptă, fiind informat în acest sens și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava în vederea luării măsurilor legale conform competențelor acestora.